Patria Bank
Banking in Romania
Overview
Patria Bank este o bancă românească, fondată în anul 1993 sub denumirea de Banca Romexterra, redenumită ulterior Nextebank. Începând cu 30 aprilie 2014, acţionarul principal al băncii a devenit fondul de investiţii Emerging Europe Accession Fund (EEAF), schimbare care a adus și lansarea noului brand sub care funcționează banca: Patria Bank.
În primăvara lui 2016 am devenit acționari majoritari în Banca Comercială Carpatica S.A., cu o participare de peste 60%, iar în luna august 2016 am demarat proiectul de fuziune între cele două bănci.
Banca Comercială Carpatica a fost înființată în anul 1999 la Sibiu, și începând cu data de 26.04.2005 acțiunile Băncii Comerciale Carpatica au fost listate la categoria Premium a Bursei de Valori București, fiind sunt incluse în indicii BETPlus, BET-XT, BET-XT-TR, BET-BK. Procesul de fuziune între Patria Bank și Banca Comercială Carpatica fiind concretizat cu data de 1 mai 2017.
Patria Bank oferă tuturor românilor produse și servicii simple, ușor de folosit prin cele patru divizii specializate: Persoane Fizice, Microîntreprinderi, IMM și Afaceri Agro. Suntem atenți la nevoile fiecărei persoane fizice sau antreprenor care ne trece pragul și îi ajutăm să ia cele mai bune și responsabile decizii. Suntem flexibili, implicați și ne dorim să fim alături de clienții noștri atunci când au nevoie de sprijinul nostru.
Cariera ta la Patria Bank
Suntem mereu în căutare de oameni plini de energie și pasionati de banking. Cultivăm integritatea și etica profesională, apreciem creativitatea și spiritul de inițiativă și promovăm spiritul antreprenorial. Mai mult, credem că succesul poate fi atins doar printr-o abordare bazată pe responsabilitate, flexibilitate și disponibilitatea de a vedea oamenii înaintea hârtiilor.
Dacă ești în căutare de noi oportunități de dezvoltare, alătură-te echipei noastre și împreună vom face diferența! Puteți afla aici care sunt pozițiile noastre disponibile: http://bit.ly/2EwCt2e
EMPLOYEES
501-1,000 employees
FOUNDED
1993
HQ
Municipiul București
TYPE
Privately Held
Location
- Street
- —
- City
- Municipiul București
- Region
- —
- Postal code
- 011564
- Country
- Romania
Email patterns
See email patterns for Patria Bank
Address formats, how often each is used and the mail provider.
Start for freeTrade fairs
FAQ
What is the company name?
patriabank.ro is the website of Patria Bank.
What is the industry of the company?
Patria Bank (patriabank.ro) is in the Banking industry.
What products and services does the company offer?
Patria Bank (patriabank.ro) lists these specialties: Banking, Financing, Crediting, Deposits, Investment Funds, Business Loans, Credit cards, Debit cards, Financial Consultancy, and Internet Banking.
When was the company founded?
Patria Bank (patriabank.ro) was founded in 1993.
How many employees does the company have?
Patria Bank (patriabank.ro) has 501-1,000 employees.
What is the company type?
The company type of Patria Bank (patriabank.ro) is Privately Held.
Where is the company headquartered?
Patria Bank (patriabank.ro) is headquartered in Municipiul București.
What is the address of the company?
The address of Patria Bank (patriabank.ro) is Municipiul București, 011564, Romania.
What are the social media accounts of the company?
The social media account of Patria Bank (patriabank.ro) is LinkedIn.
Social media