FirmdexStart free
CASADOMI Real Estate Consulting logo

CASADOMI Real Estate Consulting

Real Estate in Romania

Overview

CASADOMI Real Estate a luat naștere în 1999 din dorința de a aduce un plus valoare, seriozitate, diversitate și profesionalism unei piețe nu foarte bine dezvoltată la momentul respectiv.

Valorile companiei au pornit așa cum ne place să afirmăm, de la un IDEAL, integritate, devotament, excelență, angajament și loialitate.

De-a lungul anilor CASADOMI a contribuit la realizarea mai multor proiecte, atât în exclusivitate pentru City Business Center, Galeria 1, Bosch, cât şi pentru lanţurile de magazine Vodafone, Orange, Banca Transilvania, Profi, Kaufland, Carrefour, Socar, McDonald’s, farmaciile Dona şi multe altele.

De ce noi?

Pentru că ne place să facem lucrurile altfel, pentru că în cei peste 20 de ani am dezvoltat un plan de promovare care oferă fiecărei tranzacţii o rată mare de succes, cât şi o analiză de specialitate a imobilului oferit spre închiriere sau vânzare.

Pentru noi identificarea şi înţelegerea nevoilor clientului este esențială, iar colaborarea dintre noi şi client se desfăşoară în strânsă legătură cu viziunea şi cerinţele acestuia.

Știm cât de important este procesul de a găsi o locuință pe care să o numești acasă sau o locație unde să-ți dezvolți afacerea, am experimentat zeci de căutări împreună cu clienții noștri din care am învățat cum să te ajutăm pe tine să descoperi soluția la cel mai bun preț și cu un minim de efort.

Ce spui, începem căutarea pentru tine?

Tagline

Experiența noastră, avantajul tău!

EMPLOYEES

2-10 employees

FOUNDED

1999

HQ

Timisoara, Timis

TYPE

Privately Held

Location

Street
Calea Sever Bocu nr.2, Galeria 1
City
Timisoara
Region
Timis
Postal code
—
Country
Romania

Social media

Email patterns

See email patterns for CASADOMI Real Estate Consulting

Address formats, how often each is used and the mail provider.

Start for free

Trade fairs

See trade fairs for CASADOMI Real Estate Consulting

Fair names, cities and years.

Start for free

FAQ

What is the company name?

casadomi.ro is the website of CASADOMI Real Estate Consulting.

What is the industry of the company?

CASADOMI Real Estate Consulting (casadomi.ro) is in the Real Estate industry.

What products and services does the company offer?

CASADOMI Real Estate Consulting (casadomi.ro) lists these specialties: Real Estate Agency.

When was the company founded?

CASADOMI Real Estate Consulting (casadomi.ro) was founded in 1999.

How many employees does the company have?

CASADOMI Real Estate Consulting (casadomi.ro) has 2-10 employees.

What is the company type?

The company type of CASADOMI Real Estate Consulting (casadomi.ro) is Privately Held.

Where is the company headquartered?

CASADOMI Real Estate Consulting (casadomi.ro) is headquartered in Timisoara, Timis.

What is the address of the company?

The address of CASADOMI Real Estate Consulting (casadomi.ro) is Calea Sever Bocu nr.2, Galeria 1, Timisoara, Timis, Romania.

What are the social media accounts of the company?

The social media account of CASADOMI Real Estate Consulting (casadomi.ro) is LinkedIn.

Similar companies